Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară - 21.08.2019

Bucureşti, 21 august 2019 – În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, printre care:

A)   Supraveghere

Rezultatele controlului periodic realizat la BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group S.A.;

Rezultatele controlului inopinat efectuat la societatea Transworld Asig - Broker de Asigurare S.R.L., precum și suspendarea activității societății, la cerere, pentru o perioadă de 3 ani.

B)   Autorizare 

Numirea domnului Adrian – Constantin Marin pentru un nou mandat în funcția de Președinte al Directoratului la societatea Generali România Asigurare Reasigurare S.A.;

Modificarea Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative NN Optim administrat de NN Asigurări de Viață S.A.;

Modificarea Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative NN Activ administrat de NN Asigurări de Viață S.A.

C)  Reglementare

Proiectul Normei pentru modificarea și completarea Normei nr. 11/2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private. (Proiectul va fi pus în consultare publică pentru o perioadă de 10 zile calendaristice).

D)  Diverse

Componența Consiliului Științific al Institutului de Studii Financiare: Academician, Prof. univ. Lucian Albu – Președinte, Profesor Univ. Adrian Mitroi – Membru, Lector Univ. Meral Kagitci – Membru, Profesor Univ. Ilie Grădinaru – Membru, Profesor Univ. Adriana Duțescu – Membru, Profesor Univ. Altăr Moisă – Membru și Profesor Univ. Dumitru Badea - Membru.

 

*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.